În viaţa de zi cu zi de multe ori gândim ceva de genu "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" - de atâtea ori moartea ni se pare aşa departe.
Suntem copii, adolescenţi, în plină formă de viaţă, plini de energie, capabili să facem orice ( în mintea noastră chiar să biruim moartea) şi poate singurul loc în care auzim de moarte este la un joc pe PC, într-un film....dar nu prea ne gîndim că este reală, că ne vine şi noua rândul într-o zi să facem cunoştinţă cu ea.......
Totul până într-o zi când te trezeşti pe un pat de spital sau ai 70 de ani şi-ţi dai seama că moartea e aproape, că "înveţi a muri", că trebuie să îţi iei rămas bun de la toţi cei dragi şi să te pregăteşti de plecare..... Este momentul în care îţi aduci aminte de gândul acesta "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" şi încerci să-şi aduci aminte de clipele în care te gândeai aşa, de acele momente pline de bucurie, pace, de acele clipe fără de griji, dar par aşa de departe şi sunt aşa de frumoase...dar totuşi timpul nu-l poţi da înapoi aşa că acum cât încă eşti tânar gândeştete să faci fapte bune, să-i iubeşti pe cei din jurul tău ca în acele momente de sfârşit să te bucuri că ai realizat ceva în viaţă.....
Ar mai fi multe de zis dar mă opresc aici şi vreau să mai adaug doar un lucru care reiese din acest vers a lui Eminescu: pe acest pământ fiinţa umană face 3 lucruri: învaţă, crede şi în final moare.
"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" - poate ar trebui să ne gândim la asta deoarece într-o zi vom fi traşi la socoteală pentru tot ce am făcut pe acest pamânt....
